vineri, 11 mai 2012

Concurs încheiat cu succes şi satisfacţii! :)

Astăzi a fost ziua în care am spus STOP CONCURS, dar nu înainte de a viziona filmele primite, aşa cum am promis! Pot să spun că filmele au fost ca un fel de evaluare a ceea ce ne-am însuşit în această săptămână. S-a derulat mai întâi un filmuleţ cu fotografii despre activitatea albinelor, iar copiii au comentat fiecare fotografie cu cuvinte preţioase, precum mierea. O să vorbim despre asta mai târziu, însă acum continuăm cu momentul dulce cu care ne-am început ziua.
Tudor nu a stat degeaba ieri, acasă, ci a colorat nişte iamgini de la care el a învăţat procesul de formare a buburuzei şi astăzi l-am aflat şi noi de la el: buburuza mai întâi a fost ou, pe urmă larvă şi pe urmă buburuză.

Sunt foarte mândru de ceea ce cunosc.
Am adus desene pentru toţi membrii  echipei mele, nu doar pentru mine!


Iasmina ne-a adus o buburuză din ciocolată

Gustăm şi noi din ea!
Aflăm că ciocolata e dulce la gust ca şi mierea de albine


Andra a venit cu mierea pentru a vedea dacă aşa este şi ne povesteşte cum produc albinele mierea

Avem linguriţe şi gustăm fiecare
Mierea e lipicioasă ne spune Dragoş


Învăţăm astfel să spunem: MULŢUMESC şi  să răspundem: CU PLĂCERE
Diana observă cât a mai rămas din miere şi cât am mâncat. Concluzia: am mâncat un sfert şi a mai rămas jumătate.
 Acum, îndulciţi, mergem să vizionăm filmele, iar cu tehnologia, ne descurcăm singuri.
Scoatem din husă laptop-ul şi retroproiectorul
Conectăm retroproiectorul la laptop



Deschidem laptop-ul
Conectăm cablul pentru baterie


Conectăm retoproiectorul la curent. Eu pun cablul  la retroproiector, iar Flavia il va băga după aceea în priză

Conectăm boxele
Pornim laptop-ul


Pornim retroproiectorul
Deschidem capacul  la lentilă


Închidem ferestrele de care nu avem nevoie

Introducem CD-ul
 

Dăm play

Învăţăm că în engleză îi spunem albinei, bee

Suntem fascinaţi

Apar şi personajele noastre preferate
Introducem alt CD


Dăm play
Cântăm împreună cu albina



După vizionare a urmat ceva care ne-a fascinat pe toţi. Saba a adus o enciclopedie 3D şi am fost foarte entuziasmaţi.
Aşa se procedează


Roberta ne spune că insectele se văd mai aproape de ea
Toţi suntem curioşi


                                                          

Care este mai proape, care este mai departe de noi, ne arată Kalista
Denisa ne spune că insectele par adevărate


                                                 

                                                  

                                                  

La finalul zilei, am adunat punctele ,iar echipa Albinei a ieşit pe primul loc cu un număr de 48,75 puncte.Toţi am primit diplome, unii de EXPERT, unii de MICUL OM DE ŞTIINŢĂ, deoarece toţi am participat cu foarte multe informaţii la reuşită. Revin mai târziu cu alte informaţii despre evaluarea rezultatelor.

3 comentarii:

  1. Simina este mandra de rezutatele ei si in special de diploma primita. Recompensa este meritata si pe masura... un spectacol de circ ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Simina are calităţi deosebite! Vocabularul ei este extrem de bogat în cuvinte noi având în vedere vârsta pe care o are. De la Simina copiii au învăţat în această săptămână ce este o lupă, au învăţat verbe precum: investighează, explorează, ce semnificaţie au cuvintele nostim şi insectar. Echipa din care ea a făcut parte s-a situat pe locul al doilea ca punctaj obţinut. Recompensele pentru copii nu au constat în biletul de circ, ci toţi au primit diplome, iar pentru efortul lor deosebit grupa şi-a îmbogăţit stocul de jucării cu: domino, puzzle, jocuri de gândire cu insecte, animale, cifre, şi o căsuţă din lemn în care pot singuri să repartizeze obiectele de mobilier pentru a obţine sufragerie, bucătărie, dormitor şi baie. Mi s-a părut corect să cumpăr jucării pentru întreaga grupă pentru a fi astfel toţi copiii recompensaţi. Munca în echipă presupune din păcate contribuţia egală a tuturor membrilor echipei.Sper pe viitor ca părinţii să conştientizeze asta, şi să participe în egală măsură toţi. Mulţumiri, domnule Simon pentru sprijinul acordat şi pentru varietatea materialelor pe car ni le-aţi pus la dispoziţie! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Va multumim din suflet, chiar daca dimineata plange Dia cand merge la gradinita, cand vine acasa nu ii ajunge timpul pana seara sa ne povesteasca ce au facut... foarte bucuroasa de diploma, la toata lumea a spus ca e experta in albine :)
    Iar cu ajutorul acestui blog suntem mult mai aproape de voi in timpul in care ingerasii nostri sunt la gradinita.
    Va felicitam si va asiguram de tot sprijinul nostru si de acum inainte!

    RăspundețiȘtergere